Bruce Willis și Demi Moore Bruce Willis și Demi Moore au rămas prieteni după divorț. / Foto: Profimedia

Ce nu s-a schimbat niciodată la Bruce Willis, deși luptă cu demența. Demi Moore a rupt tăcerea: „A fost mereu o prioritate”

Demi Moore a vorbit deschis despre legătura solidă pe care o are cu fostul ei soț, Bruce Willis, care a fost diagnosticat cu demență, oferind astfel o privire asupra modului în care relația lor a evoluat de-a lungul anilor.

În vârstă de 62 de ani, actrița din „Substance”, care a fost desemnată recent „Cea mai frumoasă persoană” de către revista People și actorul din „Moonlighting”, în vârstă de 69 de ani, au fost căsătoriți între 1989 și 2000 și au împreună trei fiice: Rumer, de 36 de ani, Scout, de 33 de ani și Tallulah, de 31 de ani.

Deși Demi și Bruce s-au despărțit în urmă cu mulți ani, amândoi au redescoperit iubirea. Demi s-a căsătorit cu Ashton Kutcher în 2005, căsnicie care s-a încheiat oficial în 2013, în timp ce Bruce și-a găsit fericirea alături de modelul Emma Heming, cu care are două fiice: Mabel (12 ani) și Evelyn (10 ani).

Citește și: Demi Moore va fi mereu alături de Bruce Willis: Nu a existat îndoială. Sunt acolo pentru că asta faci pentru oamenii pe care îi iubești

Totuși, în ciuda schimbărilor din viața lor amoroasă, Moore susține că ea și fostul soț au în continuare o legătură uimitoare: „Sunt extrem de recunoscătoare pentru faptul că, indiferent de cum a fost relația noastră din exterior, am rămas o familie în diferite forme”, a declarat ea pentru revista People, marți.

„Fundamentul de a pune copiii noștri pe primul loc nu a fost niciodată zdruncinat”, a mai insistat ea, potrivit Daily Mail.

demi moore, bruce willis si fetele lor
Demi Moore și Bruce Willis alături de cele trei fiice ale lor / Foto: Instagram Demi Moore

De asemenea, Demi Moore a subliniat că cele mai mari binecuvântări din viața ei sunt reprezentate de familie, de prietenii necuvântători, dar și de oamenii incredibili pe care îi are în jurul ei.

„Chiar mă simt norocoasă”, a mai insistat ea.

Declarațiile ei vin la scurt timp după ce actrița a dezvăluit ă îl vizitează pe Bruce săptămânal, subliniind din nou devotamentul neclintit față de familia lor.

Citește și: Demi Moore, devastată să piardă Oscarul în fața lui Mikey Madison: „A fost o mare dezamăgire să nu-și audă numele”

„Vom fi întotdeauna o familie, doar într-o formă diferită”, a declarat Moore pentru Variety.

„Sper ca acest lucru să le ofere altora încurajarea că există o altă modalitate de a face lucrurile”, a adăugat ea, referindu-se la prietenia pe care ea și Willis o păstrează și după divorț.

„Există viață după divorț. Există o cale de a fi părinți împreună cu iubire,” a explicat Demi.

În martie 2022, familia lui Bruce Willis a anunțat public că acesta renunță la actorie din cauza afaziei, o afecțiune care îi afecta capacitatea de a comunica. Un an mai târziu, diagnosticul său a fost actualizat la demență frontotemporală, o boală rară care afectează funcțiile cognitive.

Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă

Simptomele timpurii ale demenței lui Bruce Willis au fost puse pe seama unei bâlbâieli pe care acesta o avea încă din copilărie. Dificultățile timpurii de limbaj - primul simptom al demenței frontoremporale a lui Willis -  au fost percepute ca o revenire a bâlbâielii de care suferea, susține partenera lui de viață. Starul din "Die Hard" a ales o carieră în actorie tocmai pentru a gestiona acest bâlbâit pe care-l avea de mic. 

"Bruce a fost întotdeauna bâlbâit, dar a fost bun în a ascunde asta", a spus soția lui într-un interviu pentru Town & Country. Aceasta a adăugat că semnele de demență au început, în cazul lui, cu limbajul. "Pentru Bruce, a început în lobii temporali și apoi s-a extins în partea frontală a creierului său. Atacă și distruge capacitatea unei persoane de a merge, de a gândi, de a lua decizii", a explicat Emma Heming efectele bolii.

"Pe măsură ce limbajul său a început să se schimbe, părea că e doar o parte a bâlbâielii sale, că era doar Bruce. Nici într-un milion de ani nu mi-aș fi imaginat că ar fi vorba de o formă de demență la cineva atât de tânăr", a recunoscut soția lui Bruce, cu care actorul e însurat din 2009 și alături de are are două fete.

Citește și: Talluah, fiica cea mică a lui Bruce Willis, despre starea de sănătate a tatălui ei: „Sunt zile dureroase!”

Programul Zilei

joi19.06
vineri20.06
sâmbătă21.06
duminică22.06
luni23.06
marți24.06
miercuri25.06
06:45 Cum sa nu devii american
08:50 Conspiratie la Cairo
10:45 Austenland
12:20 Animale fantastice si unde le poti gasi
16:10 Bill si Ted salveaza universul
17:35 Armageddon - Sfarsitul lumii?
20:00 Doamna din apa
21:45 Un scandal britanic
22:45 Maria
00:20 Cincizeci de umbre intunecate
02:10 Ucenic pentru crima
03:55 Omul nostru din Panama
05:40 Maini de aur: Povestea lui Ben Carson
06:55 Doamna din apa
08:40 Un sot in plus
10:05 Cavalerul negru
12:30 RoboCop
14:20 Mereu dragostea
15:45 Rickey Hill
17:45 Kingsman: Cercul de aur
20:00 Un pic insarcinata
22:10 Fratia hotilor 2: Pantera
01:05 Brutarul
02:45 Cartea mortilor: Posesie demonica
04:15 Igby
05:50 Johnny English loveste din nou
07:10 Kingsman: Cercul de aur
09:25 Flora si Ulise
10:50 Fratia hotilor 2: Pantera
14:45 Johnny English loveste din nou
16:10 Fiicele doctorului March
18:20 Dunkirk
20:00 Sa fie razboi!
21:40 Liga dreptatii
23:30 300: Ascensiunea unui imperiu
00:45 Razboiul lui Tom Hart
02:45 Nu ma parasi
04:25 Semn de viata
07:15 Liga dreptatii
09:05 Nastrusnicul motan Maurice
10:35 Sa fie razboi!
12:15 Stapanul inelelor: Cele doua turnuri
15:05 Darrow & Darrow: Urmele crimei
16:30 Ad Astra
18:25 Fraierii
20:00 Lucy
21:30 Represalii: Cursa mortii
22:55 Confesiunile unei minti periculoase
01:30 Care-i numarul tau?
03:10 Orfelinatul
04:55 The Revenant: Legenda lui Hugh Glass
06:35 Bridget Jones: La limita ratiunii
08:20 Represalii: Cursa mortii
09:45 Fraierii
11:20 Transfer de identitate
14:45 Furios si iute in viteza a 5-a
16:50 Hercule
18:25 Pe taramul femeilor
20:00 Sunetul metalului
22:00 Insula fanteziilor
23:45 Equalizer 3: Capitolul final
01:20 Prostutul
04:20 Dorian Gray
07:20 Pe taramul femeilor
08:55 42: Povestea lui Jackie Robinson
10:55 Hercule
12:30 Un tata de cosmar
13:55 Regele Arthur
15:55 Mama vitrega
17:55 Gran Turismo
20:00 Stan si Ollie
21:35 Operatiunea Mogadishu
23:50 Omul din intuneric 2
02:05 Iubeste-ma daca poti!
03:35 Colega de camera
05:00 Black Mass: Afaceri murdare
06:10 Sinuciderea fecioarelor
09:25 Gran Turismo
11:30 Daca as ramane
14:55 O noapte la Muzeu: Secretul Faraonului
16:30 Masuri extraordinare
18:10 Ultimul Vermeer
20:00 Legenda lui Zorro
22:05 Vinerea neagra
23:50 Imperiul umbrelor
01:00 Banditul zburator
03:00 A fost odata la... Hollywood

Ultimele știri

Bruce Springsteen surprises Jeremy Allen White at the "Deliver me from Nowhere" set in New Jersey
Primele imagini cu Jeremy Allen White în rolul Bruce Springsteen, în „Deliver Me From Nowhere”. The Boss: Devii dependent rapid

Primele imagini din "Deliver Me From Nowhere", filmul biografic despre Bruce Springsteen, îi vor încânta pe fanii muzicianului, dar şi pe...

Angelina Jolie și Brad Pitt
Angelina Jolie și Brad Pitt, din nou în New York, după mai bine de opt ani de la separare. Cum au evitat să se întâlnească

New York este un oraș atât de mare încât a „permis” ca Angelina Jolie și Brad Pitt să se afle în același timp în metropolă, fără a se...

Will Smith
Will Smith recunoaște că a refuzat două dintre cele mai mari filme SF din istorie: "N-am mai spus asta niciodată. Mă doare și acum"

Fanii au fost luați prin surprindere după ce Will Smith a dezvăluit că a refuzat roluri principale în două dintre cele mai apreciate filme...

Partenerii noștri

Bruce Springsteen surprises Jeremy Allen White at the "Deliver me from Nowhere" set in New Jersey
Primele imagini cu Jeremy Allen White în rolul Bruce...
Filmnow.ro
Angelina Jolie și Brad Pitt
Angelina Jolie și Brad Pitt, din nou în New York, după...
Filmnow.ro
Will Smith
Will Smith recunoaște că a refuzat două dintre cele...
Filmnow.ro
Tom Cruise, la gala Air Ambulance din Londra, februarie 2024
Tom Cruise va primi, în sfârșit, un Oscar. Celebrul...
Filmnow.ro
Scarlett Johansson și Jonathan Bailey / Profimedia
Scarlett Johansson și Jonathan Bailey, sărut pe...
Filmnow.ro
HOLLYWOOD, LOS ANGELES, CALIFORNIA, USA - JUNE 11: Austrian and American actor, former Governor of California, businessman, former politician, and former professional bodybuilder Arnold Schwarzenegger and son/American actor and model American actor and mo
Arnold Schwarzenegger, după ce a fost criticat pentru...
Filmnow.ro
Jason Momoa, alături de cei doi copii ai lui, Nakoa-Wolf și Lola/ Profimedia
Fiul lui Jason Momoa debutează în actorie în Dune 3...
Filmnow.ro
liam neeson si pamela anderson in the naked gun (2)
Pamela Anderson, chimie evidentă cu Liam Neeson, în...
Filmnow.ro
kate winslet (2)
Actrița de top care "dă vina" pe Kate Winslet pentru...
Filmnow.ro